Miere de #Salcâm

            Mierea de salcam este unul din sortimentele de miere cele mai căutate și apreciate. Gustul plăcut,inconfundabil și proprietățile medicinale fac din acest sortiment de miere o marfă pe care gurmanzii nu au cum să nu o aprecieze.

Cum recunoaștem mierea de salcam?

1. Culoarea

            Ȋn primul rând culoarea acestui sortiment de miere este de la încoloră, până la o culoare ușor gălbuie. Totul depinde foarte mult de fagurii din care mierea este extrasă. Dacă fagurii sunt vechi și din ei poate au eclozat în trecut și albine, atunci mierea de la incoloră, devine ușor spre galben. Proprietățiile ei însă rămân aceleași. Culoarea poate fi modificată de asemenea și de culesul simultan a altui tip de miere. Spre exemplu mi s-a întâmplat ca în perioada când trebuia să recoltez mierea de salcâm să intervină niște ploi, iar între acele ploi albinele fiind mai harnice ca mine au ieșit la cules. După salcâm înflorește măceșul și păducelul, iar albinele au reușit să culeagă ceva și de acolo. Chiar dacă mierea a fost 99% miere de salcâm, din cauza acelui poate mai puțin de 1% culoarea a căpătat o culoarea de galben destul de vizibil.

2. Aroma

            Aroma este unică. Se va simți un miros finuț de salcâm și ceară, totul depinzând bineînțeles de data la care mierea a fost recoltată. Cu timpul acea aromă plăcută de ceară, salcâm și albine dispare din produs. Mie personal îmi pare rău că marea majoritate a oamenilor nu au simțit niciodată aroma unei mieri proaspăt scoasă din stup. Va spun eu că mulți dintre voi, dacă ați gusta o miere proaspăt scoasă din stup, ar fi ca și cum ați gusta pentru prima dată miere. Dacă v-as fi putut vinde acel gust, acel sentiment probabil acum aș fi bogat.

Referitor la aromă mare atenție! O aromă prea puternică de salcâm poate însemna o miere falsă. Respectiva miere se poate să fie făcută din zaharuri industriale, administrate albinelor. Ȋn respectiva compoziție apoi pot fi introduse arome artificiale și apoi mierea falsă ieftină apare pe piață ca miere de salcâm de calitate și scumpă.

Mierea pe care o găsiți în comerț nu ar trebui să aibă aromă puternică de salcâm, poate doar un iz de flori, recunoscut doar de nasurile bine antrenate.

3. Cristalizarea mierii de salcâm

            Mierea de salcam, ca oricare tip de miere cristalizează. Diferența însă este făcută de perioda lungă de timp parcură de mierea de salcâm până apar în ea primele cristale.  Ȋn cazul mierii de salcâm, cristalizarea începe să se instaleze după aproximativ 18 luni. O altă diferență de notat ar fi că mierea de salcam niciodată nu cristalizează în proporție de 100%. Așa că dacă la supermarket vedeți pe raft miere de salcâm cristalizată imediat vă puteți da seama de calitatea mărfii.  Explicația acestui fenomen este dată de faptul că mierea de salcâm conține mai multă fructoză decât glucoză (peste 40% fructoză și doar în jur de 34% glucoză).

5. Compoziția mierii de salcâm

            Ȋn sedimentul mierii de salcâm există în jur de 30% polen. Ca și cantitate de polen, mierea de salcâm este considerată o sursă săracă, comparativ cu teiul spre exemplu sau rapița, care au în sedimentul lor peste 70-80% polen. Respectivul polen din miere este o sursă de aminoacizi, minerale grășimi și vitamine.

Mierea de salcâm conține majoritatea mineralelor esențiale organismului uman. Conține fosfor, potasiu, cupru, fier, calciu, mangan. Dintre vitamine cele mai importante sunt vitaminele A, C, B1,B2,B3,B5 și B6. Pe lângă acestea, mierea de salcâm prezintă în compoziția ei antibiotice naturale și enzime. Compoziția chimică a mierii depinde foarte mult de zona din care provine.